Toate colecțiile
Împrumutați
I. Vreau să aplic pentru un împrumut
11. Cum îmi pot îmbunătăţi istoria de credit?
11. Cum îmi pot îmbunătăţi istoria de credit?
Tudor Darie avatar
Scris de Tudor Darie
Actualizat cu mai mult de o săptămână în urmă

Istoria ta de credit reflectă modul în care ai respectat împrumuturile şi creditele de care ai beneficiat în trecut: o istorie de credit ireproşabilă demonstrează că pentru deservirea plăţilor la împrumuturile/creditele anterioare nu au fost acceptate deloc restanţe, iar o istorie de credit negativă exprimă faptul că împrumuturile/creditele respective au fost deservite cu întârziere. 

Istoria de credit serveşte drept indicator pentru proiectarea modului în care va fi deservit împrumutul solicitat în prezent: un solicitant, care a deservit ireproşabil unul sau mai multe împrumuturi în trecut, cel mai probabil va deservi la fel de bine şi un împrumut nou solicitat. Şi viceversa. 

Din acest considerent, îmbunătăţirea istoriei de credit trebuie iniţiată de la nivel psihologic prin conştientizarea importanţei respectării angajamentelor asumate. 

În mod practic, îmbunătăţirea istoriei de credit se poate realiza prin contractarea unui împrumut de la o structură de finanţare care raportează la Birourile Istoriilor de Credit şi efectuarea în termenii contractuali a cel puţin 6 plăţi lunare pentru achitarea împrumutului respectiv. De asemenea, poți solicita un raport despre istoria ta de credit și, în cazul unor restanțe, să le achiți pe toate. 

Cum să accesez raportul meu de credit

Birourile de credit sunt obligate prin lege să îţi ofere raportul tău de credit, în baza unei interpelări scrise. În Republica Moldova activează două instituții: Biroul de Credit și Infodebit. Oferirea raportului de credit poate fi gratuită sau contra unui comision.

Ați primit răspuns la întrebare?