Direct la conținutul principal
Toate colecțiileInvestitoriI. Despre Fagura
6. Ce este situaţia de Default?
6. Ce este situaţia de Default?
Tudor Darie avatar
Scris de Tudor Darie
Actualizat cu mai mult de 6 ani în urmă

În momentul în care o plată nu este achitată în termenii contractuali, împrumutul corespunzător trece din categoria „curent” în categoria „restant”. Când împrumutatul nu achită plățile lunare în decursul a două luni, împrumutul intră în situaţia de „default”. Totodată, colaborăm şi cu instituții-terţe, cum ar fi executorii judecătorești și companiile de colectare, pentru recuperarea împrumuturilor problematice.

Iar când nu mai sunt aşteptări rezonabile cu privire la careva achitări ale împrumutului respectiv, atunci acesta capătă statutul de „compromis”.

Fagura informează fiecare investitor cu privire la probabilitatea ca un împrumut propus spre finanţare să intre în situaţie de default. Această rată de default se determină în baza istoricului de acordare a altor împrumuturi similare, condiţiile macro-economice şi alţi factori. Poţi vedea rata probabilă de default înainte de finanţarea fiecărui împrumut în parte sau poţi selecta un interval prin intermediul filtrelor modulului de Autoinvest. 

Rata aşteptată de default poate să se schimbe periodic şi este oferită doar ca un instrument informativ, care are menirea primară de a le reaminti investitorilor că este inevitabil ca unele împrumuturi să intre în default şi să provoace în consecinţă pierderi ale uneia sau mai multe sume investite. 

Ţine minte că fiecare portofoliu de investiţii este unic şi performanţa portofoliului poate varia. Experienţa de finanţare a unor împrumuturi similare din trecut nu oferă o certitudine cu privire la rezultatele viitoare şi orice informaţie oferită de către Fagura, inclusiv rata de default, nu trebuie tratată ca o consultanţă cu privire la investiţie, o ghidare, sau o garanţie de performanţă a împrumuturilor. 

Ați primit răspuns la întrebare?